ELIBERARE COD PARAFĂ
În conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Sănătăţii nr.
1059/20.11.2003 privind declararea nominală obligatorie şi evidenţa
medicilor, Anexa 2, art. 1., alin. (2) „Direcţiile de sănătate publică
şi direcţiile nominalizate ale ministerelor şi celorlalte instituţii
centrale cu reţea sanitară proprie realizează una dintre funcţiile
principale ale Registrului naţional al medicilor, respectiv alocarea
codurilor de parafă medicilor nou-intraţi în sistem, în corelaţie cu
nomenclatorul unităţilor sanitare ce funcţionează în teritoriu,
Registrul unic al cabinetelor medicale etc.” și art. 4. „Direcţiile de sănătate publică judeţene
şi a municipiului Bucureşti, precum şi direcţiile nominalizate din
ministerele şi celelalte instituţii centrale cu reţea sanitară proprie sunt abilitate să acorde coduri de parafă pentru medicii care au drept de liberă practică conform legislaţiei în vigoare, din lista de coduri libere transmisă de Centrul de Statistică Sanitară şi Documentare Medicală.”.
În acest context, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Cluj este
abilitată să acorde coduri de parafă pentru medicii care au drept de
liberă practică (certificat de membru în colegiile profesionale cu viză anuală valabilă) .
Pentru medicii stomatologi rezidenți nu se eliberează cod de parafă
decât dacă desfășoară activitate de medic stomatolog în afara
rezidențiatului, în județul Cluj. Având în vedere prevederile Ordinului Ministrului Sănătății nr. 895 din 11 iunie 2019 privind condițiile
necesare în vederea exercitării profesiei de medic, medic stomatolog
și, respectiv, farmacist pe teritoriul României în cadrul unităților
sanitare publice și private, codul de parafă nu este solicitat de
unitățile sanitare publice și private pentru exercitarea profesiei
de medic sau medic stomatolog pe teritoriul României.
Alte solicitări legate de codul de parafă (confirmări, modificări,
pierderi etc.) se fac folosind aceeași cerere. Actele necesare sunt detaliate în cererea tip care poate fi descărcată de aici (descarcă) pentru listare sau de aici (descarcă) pentru completare electronică. Cererea împreună cu actele necesare se transmit scanate in format pdf prin e-mail la adresa: [email protected]
Adeverința
cu codul de parafă se va comunica prin e-mail, pe adresa de pe care au
fost trimise documentele în termen de maxim 7 zile lucrătoare
|